Arhitectură

Așa cum a fost concepută la vremea zidirii sale, biserica avea planul de formă dreptunghiulară. Pridvorul, boltit cu o calotă sprijinită pe două arce semicirculare puternice, în consolă, dispuse lateral, era despărțit de pronaos printr-un zid plin, mai târziu străpuns de două goluri care flanchează vechea ușă de legătură. Boltirea pronaosului de formă dreptunghiulară, dispus transversal, este alcătuită din două calote susținute de arce rezemate pe console, din care cel median, de formă semicilindrică, este mai mare.

Trei arcade largi, cu coloane de piatră caracteristice epocii brâncovenești, despărțeau pronaosul de naos. Naosul, în formă pătrată, nu mai păstrează boltirea originală. Se presupune că, inițial, deasupra acestei încăperi se afla o cupolă supraînălțată de tamburul unei turle. Boltirea actuală a naosului, ca și cele două turle de lemn, îmbrăcate cu tablă, situate peste naos și pridvor, reprezintă adaosuri din 1882. Tot atunci au fost adosate naosului cele două abside laterale sprijinite în axul lor (transversal bisericii) de câte un contrafort.

În aceeași perioadă apare și micul pridvoraș pătratic din zidărie și închis cu ferestre pe toate laturile.

Altarul, de formă semicirculară în interior și poligonală în exterior, este boltit cu o semicalotă susținută spre vest de un arc semicilindric rezemat pe console.

Nișa proscomidiei, care păstrează forma originală, este decorată la partea superioară de un arc polilobat. Luminarea bisericii era asigurată în dreptul pronaosului de două ferestre câte una pe fiecare latură, iar la altar, de o fereastră mare în axul absidei și alta mai mică la proscomidie. Atât golurile ferestrelor pridvorului, cât și cele ale naosului și cea dinspre sud est a altarului reprezintă intervenții ulterioare construirii monumentului.

Cât privește exteriorul, după spoirea cu var în alb a întregii construcții, au mai rămas, sub cornișa acoperișului, fragmente dintr-o friză pictată cu motive vegetale (vrejuri) și capete de sfinți filozofi în medalioane circulare, în fațada de sud și pe peretele absidei altarului.

Ceea ce reține în mod deosebit atenția la acest edificiu religios este boltirea pronaosului, având valoare de unicat în arhitectura epocii brâncovenești, amintind în acest fel de structura interioară a monumentelor aparținând tipului „Dealu”, unde cele două mici turle au fost reduse la două semicalote despărțite de un arc semicilindric median.

O altă observație interesantă ține de boltirea actuală a naosului, care, primind cele două abside laterale, aduce elemente de ingeniozitate constructivă prin demolarea zidurilor aferente și înlocuirea lor cu două timpane în formă de semilună, alături de care se înalță arcele butante în plin cintru. Pe acestea se sprijină semicalotele absidelor ce primesc și susținerea contraforturilor în axul lor. (n. n)

Datorită transformărilor radicale pe care le-a cunoscut biserica în secolul al XIX–lea, nu se pot face considerații ample asupra aspectului său inițial. Descoperirea unor urme de zugrăveli exterioare, prilejuită de o reparație recentă, duce la concluzia că ctitorul, stolnicul Constantin Cantacuzino, om de înaltă cultură, a dorit ca biserica paraclis a caselor sale din Târgoviște să fie împodobită cu o aleasă decorație, care să corespundă ambițiilor și gustului său pentru frumos și să impresioneze pe contemporani.

 

Despre proiect

Proiectul se încadrează în Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013 – Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului” – „Domeniul de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”- Operaţiunea: „Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi activităţilor de marketing specific”.

Contact

Primăria Municipiului Târgovişte

Adresa: Str. Revoluţiei nr. 1-3, cod poştal 130011
Telefon: +40 245 611222 ; +40 245 613928
Fax: +40 245 217951
E-mail: primarulmunicipiuluitargoviste@pmtgv.ro
Website: www.pmtgv.ro

 

 

 

 

 

 

TRAFIC

Sunteți vizitatorul nr.:     
www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro