Geografie și climă

Aşezare

Târgoviştea este situată în centrul judeţului Dâmboviţa şi, la o scară mai largă, aproape de centrul geografic al Europei. Această dispunere este confirmată, dacă privim cu atenţie pe harta continentului, de distanţele aproape egale care o despart de capul Nord (Norvegia) şi de Capul Matapan al insulei Creta (Grecia) pe direcţia nord-sud, respectiv de Munţii Urali (Federaţia Rusă) şi Capul Roca din Portugalia -  de la est la vest. Deasemenea, în orizontul emisferei septentrionale, se situează la egală distanţă între Polul Nord şi Ecuator. O altă confirmare a unui astfel de loc privilegiat – şi pe continent, şi în contextul emisferei – este poziţionarea sa la încrucişarea paralelei de 44˚56́  latitudine nordică cu meridianul 25˚28́  longitudine estică.

 

Relief

Municipiul Târgovişte este înconjurat la est şi la nord de desfăşurarea domoală a dealurilor de încreţire, iar la vest şi la sud de una din limitele nordice ale Câmpiei Române - Câmpia subcolinară (înaltă) a Târgoviştei, subdiviziune a Câmpiei piemontane a Ialomiţei. Altitudinea maximă a reliefului în arealul târgoviştean este de 295 m, în cartierul Suseni – străvechea vatră a oraşului – iar cea minimă este de 265,4 m, în apropierea cartierului Matei Voievod. Altitudinea absolută faţă de nivelul mării este de 280,52 m. Este relevantă dispunerea Târgoviştei, pe de o parte, la est şi nord, în peisajul unui relief cutat şi pitoresc, înălţându-se treptat spre masivitatea maiestuoasă a Bucegilor, iar pe de altă parte, la vest şi sud, în zarea landşaftului Câmpiei Române din interfluviul Dâmboviţa – Ialomiţa. Este o dispunere benefică pentru legăturile rutiere şi feroviare cu Bucureşti (80 km) şi Ploieşti (50 km), şi rutiere cu Braşov (110 km) şi Piteşti (74 km). Or, această aşezare într-o zonă de contact a Subcarpaţilor cu Câmpia Română, drenată de râul Ialomiţa, oferind reale şi numeroase profitabilităţi evoluţiei existenţei umane, a îngăduit, încă din protoistorie, manifestări de civilizaţie incipientă.

Câmpia Înaltă a Târgoviştei aparţine vastului landşaft al Câmpiei Române şi se desfăşoară în interfluviul Dâmboviţa-Ialomiţa. Este limitată la nord de Subcarpaţii Ialomiţei, la est de Pintenul Măgurii, la vest de Piemontul Cândeşti şi Câmpia Piciorului de Munte şi la sud de Câmpia de divagare. Este drenată în zona Târgoviştei de pâraiele Baranga şi Iflov. Ca formă de relief este destul de tânără, neomogenă fizico-geografic, caracterizându-se printr-o nespectaculară fragmentare şi o pantă interfluvială nesemnificativă. Altitudinal, Câmpia înaltă a Târgoviştei scade de la 350 m., dinspre nord-vest, la 150 m. la întâlnirea cu Câmpia de divagare, iar datorită acestei caracteristici localităţile din arealul Târgoviştei sunt grupate pe culoarele văilor. În aceeaşi arealitate, pe dreapta Ialomiţei, câmpia are o deschidere de 6-8 km., şi este „ornamentată” cu câteva lunci între Nisipurile şi cartierul Teiş.

Dealul Târgoviştei cunoscut şi sub denumirea de Dealul Mănăstirii sau Dealul Voievozilor, tutelat de eleganta arhitectură a Mănăstirii „Sf. Nicolae” (Dealului) este puternic vălurit pe direcţia est-vest. Relieful său, latitudinal, se arcuieşte calm, terminalele fiind Măgura Bucşanilor, la sud, şi la vest Dealul Sasului. Dealul Târgoviştei străjuieşte Târgoviştea la est şi atinge cota de 425 m şi face parte din complexul Subcarpaţilor Curburii, subdiviziunea Subcarpaţii Munteniei Centrale, segmentul Subcarpaţii Ialomiţei, care face trecerea de la culmile împădurite ale Bucegilor la Câmpia înaltă a Târgoviştei. Geologic, dealul s-a format în procesul complex de elevare epirogenetică a Carpaţilor, mai ales în cuaternar, ca urmare a fenomenului de eroziune, structurându-se în arhitectura sa actuală. Sunt evidenţiate depozite piemontane fluvio-lacustre, monoclinale ori slab cutate.

Interfluviul Dâmboviţa-Ialomiţa se desfăşoară între râurile Dâmboviţa, la vest, şi Ialomiţa, la est, atingând între Târgovişte şi Dragomireşti / Lucieni cea mai mică deschidere – 7-8 km – pe terasa de luncă suspendată. De altfel, interfluviul este marcat de trei nivele de terasă, cea mai importantă bordând vestul Târgoviştei între dealul Teişului şi Priseaca / Dragomireşti. Are aspectul unui culoar cu o altitudine de 60 m în arealul Târgoviştei, uşor boltit, punctat de numeroase conuri de dejecţie. Fiind şi o adevărată cumpănă a apelor, în acest interfluviu s-a manifestat, încă din preistorie, o susţinută şi continuă locuire, iar în antichitate şi în Evul Mediu a cunoscut o intensă viaţă economică, înlesnind deschiderea de căi comerciale. Faptul acesta a înlesnit apariţia a numeroase localităţi cu funcţii agrare şi a marelui centru de polarizare umană, economică, politică şi culturală de la Târgovişte.

 

Geologie

Geologic, Câmpia Înaltă a Târgoviştei este formată din depozite loessoide, aluvionare, eoliene şi din formaţiuni de molasă argilonisipoasă dulcicolă cu cărbuni. Un astfel de sol permite în vestul, estul şi sudul Târgoviştei practicarea unei agriculturi de abundenţă, dacă este bine organizată, impunându-se cultura cerealelor (grâu, porumb) şi a legumelor, iar în nord şi la nord-vest a culturilor de pomi fructiferi şi a viţei-de-vie. Detaliind aspectul geologic mai trebuie adăugat faptul că această câmpie se evidenţiază printr-un variat „set” litologic: depozite aluvionare datând din pleistocenul superior pe valea Ialomiţei între Târgovişte şi Aninoasa, depozite de pietrişuri, nisipuri şi de loesside – depistabile – datând tot din pleistocen.

 

Ape

Depresiunea intracolinară, în care a apărut şi s-a dezvoltat orasul Târgovişte este străbătaută de râurile Ialomiţa, Ilfov şi Dâmboviţa. Pe teritoriul municipiului Târgovişte, Ialomiţa curge pe distanţa de 18 km, debitul mediu fiind de 9-13 mc/secundă şi de 3-4 mc/secundă cel minim, iar viteza de flux variează între 0,75 m/secundă (februarie) şi 8,37 m/secundă (mai). Din albia râului s-a tăiat, mergând paralel cu aceasta, în vremea domniei lui Mircea cel Bătrân pentru a da naştere iazului oraşului, destinat punerii în funcţiune a morilor construite de-a lungul lui, precum şi alimentării cu apă a Târgoviştei. Hidronimul se revendică din paleoslavă (Ialov = „râul leneş”) şi, ipotetic, din pelasgo-tracicul Aurumetti = „râul firelor de aur”, cât şi din geto-dacul Naparis = „Cerescul/ Divinul”.

Iazul Morilor este cursul de apă artificial, numit într-o vreme şi „Iazul cel Bătrân”, care a constituit sursa de energie pentru mori şi pentru alte instalaţii, de unde şi numele, dar şi element defensiv, component al fortificaţiilor oraşului vechi. Lung de peste şapte km şi săpat din amonte de pădurile Teiş, vărsându-se în Ialomiţa în capătul de jos al oraşului, are albia lată de cca. 4 m şi adâncimea de peste 2 m. Datează de la începuturile stabilirii domniei, fiind în strânsă legătură cu edificarea Curţii Domneşti (sf. sec. XIV – încep. sec. XV). Exista în vremea domnitorului Mircea cel Bătrân deoarece acesta dăruieşte mănăstirii Cozia două mori din Târgovişte. A intrat în alcătuirea fortificaţiei realizată la sf. sec. XIV-lea – începutul sec. XV-lea. Pe planul Condurăţeanu din 1886 al oraşului Târgovişte apare în corelaţie cu şanţul şi valul cetăţii. În luncă, iazul prelua funcţia şanţului. Din săparea iazului a rezultat un volum de pământ de cca. 35.000 mc. Probabil că acest pământ a fost folosit pentru a face din el încă un obstacol în calea spre oraş a unui inamic. Din totalul lungimii iazului, cca. 3,5-4 km erau în raza localităţii. După mutarea capitalei la Bucureşti valoarea strategică a iazului dispare şi el se transformă treptat într-un curs de apă artificial pe care se amplasau morile precum şi alte instalaţii industriale cunoscute în producţia tradiţională: ulei, materiale textile, dispozitive şi instalaţii pentru irigat. Până către anii 1951-1952 s-au menţinut pe Iazul Morilor două instalaţii de irigat cu roţi cu cupe şi canale (jgheaburi) de lemn. Morile din Târgovişte s-au conservat şi au funcţionat până la instaurarea comunismului.

Astăzi, Iazul Morilor este un curs de apă mort. Până la consolidarea comunismului, spre anul 1950, la Iazul Morilor, în ziua de Bobotează se desfăşura ceremonia legată de scoaterea Sfintei Cruci din apă. Preotul de la Biserica Creţulescu, după terminarea Sfintei Liturghii şi Sfinţirea Agheasmei, în prezenţa unei mari mulţimi de credincioşi, arunca crucea în apa Iazului de pe podul Mihai Bravu şi unul sau mai mulţi tineri săreau în apa rece după ea pentru a o restitui părintelui.

Ilfovul izvorăşte din zona periurbană a Târgoviştei, din pădurea Teişului şi urmează partea de est a interfluviului Dâmboviţa-Ialomiţa. De la izvor şi până la confluenţă curge pe o distanţă de 69 km. Mai este cunoscut şi sub nunele de Bălcăţaciu. În deceniul al optulea al secolului XX, între sudul Târgoviştei şi comuna Văcăreşti a fost construită o impresionantă salbă de lacuri de acumulare (sistemul Bunget) pe acest râu, menită să asigure irigarea corespunzătoare a arealului agricol, evitarea şi controlul inundaţiilor şi apa potabilă şi industrială necesară Capitalei. Hidronimul Ilfov vine din paleoslavul/bulgarul elha/elchon (arin) şi înseamnă „râul cu arini”.

Milioara era un pârâu care străbatea Târgoviştea de la nord la sud, izvorând din marginea pădurii de la Teiş. Se scurgea spre Iazul Morilor prin Şanţul Cetăţii. A fost regularizat în anii ’70, pentru a i se opri revărsările. Cursul său se mai poate observa pe câmpurile de la Priseaca, precum și în zona Cartierului Romlux unde albia acestuia se umple cu apă în principal la ploi. Bălțile care se formează frecvent în zona Autogării, determinând inundarea cimitirului din zonă, au ca sursă apa care se strânge pe cursul Milioarei. Pârâul își continuă apoi drumul, ajungând pe strada Milioara, denumită astfel tocmai din acest motiv. Din vechiul curs se mai poate vedea pe Strada Sârbilor (Cartierul Matei Voievod) un șănțuleț pe care curge canalizarea locuințelor din zonă. Inițial era un afluent al râului Ialomița. Râul a fost canalizat și deviat în râul Ilfov în amonte de Târgoviște în anul 1927.

 

 

 

Clima

Microclimat specific urban, cu ierni blânde şi veri răcoroase, temperatura medie anuală fiind de + 9,9˚C. În sezonul rece temperatura medie este de -2 ÷ -3˚C, iar în sezonul cald media se ridică la +21 ÷ +22˚C.  Pe fondul încălzirii globale a planetei, în ultimele două decenii s-a manifestat o tendinţă de încalzire a atmosferei cu aproximativ  0,7˚C. Aerul cald, de origine tropicală, a generat zile tropicale cu valori cuprinse între 35 – 40˚C, astfel că în ziua de 5 iulie 2000 s-a înregistrat maximum de temperatură în aer: 39,1˚C.

Valoarea amplitudinală termică de 20,8˚C este caracteristică unui climat moderat, fără valori termice excesive.

Datorită influenţei circulaţiei generale a atmosferei, dar şi a factorilor fizico-geografici locali, temperatura depăşeste sau coboară anumite praguri în funcţie de care are loc fenomenul de îngheţ. Cel mai timpuriu îngheţ poate avea loc în a doua decadă a lunii septembrie, iar cel mai târziu în prima decadă a lunii mai, ambele având efecte de calamitate. Nr. mediu al zilelor cu îngheţ este de aproximativ 180/an.

Advecţia maselor de aer generate de diferenţele barometrice create în urma transformării energiei solare în energie termică, influenţează suprafaţa activă de contact, astfel că dealurile înconjuratoare Târgoviştei formează un scut de protecţie în calea maselor de aer rece, polar,continental, fapt pentru care temperatura medie a aerului este mai ridicată, respectiv 2˚C, necoborând în general, nici în perioada rece a anului.

Arealul târgoviştean beneficiază de o cantitate medie de precipitaţii de 600 mm/an, din care 30-60 mm se înregistrează în lunile ianuarie – februarie, 50-150 mm în mai – iunie şi 390 mm în perioada iunie-august (maximum pluviometric). Precipitaţiile care ating sau depăşecsc pragul de 30 mm/mp (prag ce garantează rezerve substanţiale în sol), produc viituri pe Ialomiţa, datorită scurgerii accentuate pe versanţii dealurilor învecinate, unde defrisarea nemiloasă a pădurilor permite declanşarea fenomenului respectiv. Ploile de cea mai mare intensitate cad în perioada de vară, când se dezvoltă brusc nori convectori sub formă de averse, iar ploile de intensitate redusă cad tot timpul anului. Din luna mai, cantităţile masive de precipitaţii în 24 de ore înregistrează valori foarte mari, având ca efect colateral inundaţiile (cazul anilor: 1924, 1979, 1981).

Numarul zilelor cu ceaţă este de 50 – 55/an, frecvenţa mai mare evidenţiindu-se în perioada ocombrie – februarie. În dimineţile cu cer senin, datorită poluării industriale a oraşului, apar şi ceţurile de radiaţii.

În afara excepţiilor,  numărul zilelor cu polei în timpul iernii este în medie de 4 -5, iar a celor cu chiciură de 2-3. În timpul nopţilor senine, calme şi reci ale toamnei şi primaverii se depune bruma.

Grindina se formează în perioada caldă a anului, lunile mai – august , fiind însoţită de averse, oraje şi vijelii.

Fenomenul de rouă se înregistrează anual în peste 43 de nopti, din februarie – martie, până în noiembrie, cu evoluţia maximă în lunile iunie – octombrie, când atmosfera este calmă, cerul senin în cursul nopţii şi temperatura solului mai mare de 1˚C.

Alte informaţii:

  • Mediile anuale ale deficitului de saturaţie depăşesc 4,1 mb.
  • Nebulozitatea totală  lunară înregistrată: maximum în martie-aprilie – 6,6 zecimi şi minimum în lunile de vară – 3,8 zecimi.
  • Numărul zilelor senine este în medie de 110-120/an, iar a celor acoperite de 120-140/an.
  • Durata medie de strălucire a soarelui este de 1984 ore/an.
  • În sezonul cald suma insolaţiei este de 1401 ore, iar în cel rece de 584 ore.
  • Suma anuală a radiaţiei solare directe: 835 kwh/mp pe o pantă de 35˚
  • Suma anuală a radiaţiei difuze orizontale: 636 kwh/mp, iar în plan înclinat 620 kwh/mp
  • Valorile medii cele mai scăzute ale radiaţiei absorbite se înregistrează în lunile dec. – ian.: 1,6 – 2,1 kcal/cmp, cele maxime fiind înregistrate în lunile iunie – iulie: aprox. 12,1 – 13 kcal/cmp
  • Anual radiaţia terestră însumează 48 kcal/mp
 

Vegetaţie

Sub aspect fitogeografic,  municipiul Târgovişte se încadrează în provincia dacică, districtul Câmpiei Române centrale, mai exact la contactul acesteia cu districtul Subcarpaţii Munteniei. În harta vegetaţiei potenţiale a României realizată de N. Doniţă şi Doina Ivan, municipiul Târgovişte este inclus în complexul teritorial al pădurilor de stejar cu Carex brizoides, iar în lungul râului Ialomiţa sunt figurate păduri de luncă cu stejar pedunculat, frasin de luncă, plop şi sălcii.  În pădurile din împrejurimile oraşului sunt dezvoltate cele de stejar pedunculat (Quercus robur) cu cer (Quercus cerris) şi gârniţa (Quercus frainetto). Cele trei specii participă neuniform în alcătuirea arboretelor şi destul de frecvent se găsesc şi carpenul (Carpinus betulus), jugastrul (Acer campestre), teiul (Tilia tomentosa, T. cordata), arţarul (Acer platanoides), arţarul tătăresc (Acer tataricum), frasinul cu frunza îngustă (Fraxinus angustifolia), ulmul (Ulmus minor), cireşul păsăresc (Primus avium), părul pădureţ (Pyrus pyraster).

În pădurea Teiş abundent este şi gorunul (Quercus petraea). Foarte interesantă este abundenţa unui hibrid între gorun şi stejarul pedunculat, descris în literatura botanică sub numele de Quercus rosacea.  Subarboretul este format din păducel (Crataegus monogyna), porumbar (Prunus spinosa), sânger (Cornus sanguinea), spinul cerbului (Rhamnus cathartica), salbă moale (Euonymus europaea), salbă râioasă (Euonymus verrucosa), corn (Cornus mas), măceş (Rosa canina), lemn câinesc  (Ligustrum vulgare), mur (Rubus caesius), călin (Viburnum opulus).  Dintre plantele agăţătoare se întalnesc curpenul de pădure (Clematis vitalba) şi iedera (Hedera helix), mai rar fluierătoarea (Tamus communis), specie atlantico-mediteraneană.

Patura ierbacee este puternic dezvoltată, fiind compusă atat din specii de pădure, cât şi din specii de plante de locuri deschise, pătrunse în urma răririi pădurilor. Marea diversitate de specii este legată şi de variaţii ale cantităţii de humus şi de microrelief, care determină variaţii ale umidităţii disponibile plantelor: silnicul (Glechoma hederacea), toporaşii (Viola reichenbachiana, V. canina, V. odorata, V. alba), untişorul (Ranuculus ficaria), piciorul caprei (Aegopodium podagraria), cerenţelul (Geum urbanum), sclipeţii (Potentilla erecta), coada cocoşului (Polygonatum multiflorum, P. odoratum).

Specii de graminee frecvent întâlnite sunt golomăţul (Dactylis glome rata) şi firuţa de pădure (Poa nemoralis). Pe alocuri este abundentă usturoita (Alliaria petiolata), specie caracteristică pentru solurile eubazice, bogate în humus şi azot. În pătura ierbacee a pădurilor din partea de nord a municipiului Târgovişte mai apar obsiga de pădure (Brachypodium sylvaticum), Scrophularia nodosa, specii de Campanula (C. persicifolia, C. patula, C. rapunculus, C. glomerata), căpşunul sălbatic (Fragaria viridis), ştirigoaia de pădure (Veratrum nigrum), local, de exemplu la Teiş – dumbravnicul (Melittis melisophyllum).

Pe văile râurilor, datorită condiţiilor de umiditate ridicată a solului şi naturii aluvionare a acestuia, se dezvoltă o vegetaţie constituită din plante higrofile, dar şi păduri care apar de cele mai multe ori sub forma şleaurilor de luncă sau de zăvoaie. Aceste păduri au ca specii dominante arborii cu lemnul moale: aninul negru (Alnus glutinosa), sălciile (Salix alba, Salix fragilis, Salix purpurea), plopii (Populus alba, Populus nigra, Populus canescens). Adesea, în pădurile de luncă apar într-o proporţie ridicată şi specii de frasin (Fraxinus excelsior, F. Angustifolia). Flora ierboasă însoţitoare este abundentă, foarte caracteristice fiind lăsniciorul (Solanum dulcamare), piperul lupului (Polygonum hydropiper) şi dreţele de luncă (Lysimachia nummularia).

În plopişuri apar frecvent graminee, iar în sălcetele din locurile cele mai joase se dezvoltă o floră higrofilă, specifică luncilor.

Vegetatia de pajişti, cu o extindere mai mare în zona de izvoare a Ilfovului, la nord de şoseaua Târgovişte – Priseaca, este reprezentată de iarba câmpului (Agrostis tenuis), în locuri mai umede de iarba moale (Agrostis alba), iar în locuri mai des circulate de iarba de gazon (Lolium perenne), de pir (Agropiron repens, A. Intermedium), de pir gros (Cynodon dactylon) şi de Festuca valesiaca cu diferite specii xero şi xeromezofile.

În lunci se dezvoltă pajişti de Agrostis alba şi de firuţă (Poa pratensis ssp.angustifolia) cu diverse plante mezo şi mezohigrofile. Dintre plantele ierboase însotitoare frecvent se întalnesc: traista ciobanului (Capsella bursa pastoris), păpădia (Taraxacum officinale), muşeţelul (Matricaria chamomilla), cicoarea (Cychorum intybus), trifoi târâtor (Trifolium repens), trifoiaş (Trifolium campestre), timoftică (Phleum pratense), firuţa de livadă (Poa pratense), coada vulpii (Alopecurus pratense), diferite specii de rogoz (Carex sp.), obsigă (Bromus hordeaceum), viţelar (Anthoxanthum odoratum), ghizdei (Lotus  corniculatus), şovârz (Origanum vulgare), turiţă mare (Agrimonia eupatoria), măzăriche (Vicia cracca), coada şoricelului (Achilllea setacea), ciocul berzei (Erodium cicutarium), trei frati pătaţi (Viola tricolor), sunătoare (Hypericum perforatum), patlagina (Plantago lanceolata), Centaurea micranthos, macriş mărunt (Rumex acetosella), scai (Eryngium campestre), lucernă (Medicago sativa), scrântitoare (Potentilla argentea, P. Reptans), cornut (Cerastium crastioides).

Degradarea prin păşunat este indicată de specii ca laptele cucului (Euphorbia cyparissias), bărboasă (Botriochola ischaemum), firuţă cu bulbi (Poa bulbosa), flocoşele (Filago arvensis), şopârliţa (Veronica arvensis), specii de ciulini (Carduus nutans, C. acanthoides).

Prezenţa luncii Ialomiţei , a lacurilor de la Priseaca şi a zonelor de supraumectare din jurul lor a favorizat dezvoltarea vegetaţiei acvatice alcatuită din: săgeata apei (Sagittaria sagittifolia), crinul de baltă (Butomus umbellatus), limbariţa (Alisma plantago-aquatica), iarba broaştei (Hydrocharis morsus-ranae), broscăriţa (Potamogeton perfoliatus), brădişul (Ceratophyllum demersum, Myriophylum verticillatum). Vegetaţia palustră este reprezentată de stuf (Phragmites australis) şi papură (Typha latifolia, T. Angustifolia).

Pe marginea lacurilor şi a şanţurilor pline cu apă cresc stânjenei galbeni (Iris pseudacorus), rogozuri mari (Carex riparia, C. acutiformis), cucuta de apă (Cicuta virosa), buzduganul de apă (Sparganium erectum), rourica (Glyceria fluitans). Fixate pe fundul apelor se dezvoltă foarfeca bălţii (Stratiotes aloides) şi ciuma apelor (Elodea canadensis). Pe suprafaţa apelor se întâlnesc unele plante, la început fixate de fund, apoi plutitoare ca trăţelul de apă (Utricularia vulgaris) şi lintiţa (Lemna minor).

În microdepresiunile umede se dezvoltă boglarii (Ranunculus sceleratus), pipirigul (Juncus conglomeratus), pipiriguţul (Eleocharis palustris), izma de baltă (Mentha aquatica, M. arvensis).

Vegetaţia sagetală se întalneste în culturile agricole şi în pârloage de unde pătrunde adesea şi pe terenuri virane. Macul de câmp(Papaver rhoeas), palamida (Cirsium arvense), albăstrelele (Centaurea cyanus), nemţisorul (Consolida orientalis) sunt specifice pentru culturile de păioase, stânjeneii (stânjenelul pitic -Iris pumila –  numit şi răţişoara), ridichea sălbatică (Raphanus raphanistum), diferite specii de Chenopodium, piciorul cocoşului de câmp (Ranunculus arvensis) îndeosebi pentru culturi prăşitoare.

Vegetaţia ruderală însoţeşte asezarile omeneşti, calea ferată şi drumurile. Reprezentative în acest sens sunt: bozul (Smbucus ebulus), scaietele (Cirsium lanceolatum), brusturul (Arctium lappa, A. media), traista ciobanului (Capsella bursa+pastoris), ciulinul (Carduus nutans), troscotul (Polygonum aviculare), urzicile (Urtica dioica, U. urens), ciumăfaia (Datura stramonium).

 

Fauna

Iniţial în câmpia Târgoviştei a existat o faună bogată caracteristică pădurilor de cvercinee (stejărete şi păduri de amestec de stejar cu alte foioase) şi o faună specifică luncilor, ariilor umede, lacurilor şi apelor curgătoare. Această faună se mai pastreză numai parţial, pe de o parte din cauza restângerii masive a pădurilor şi zăvoielor şi pe de altă parte diverselor activităţi antropice care au dus la restrângerea şi chiar dispariţia multor specii, chiar acolo unde pădurile sau alte tipuri de biotipuri naturale s-au mai pastrat. În schimb s-au mai adăugat specii legate de terenuri cultivate şi chiar de asezări omeneşti.

Dintre speciile de mamifere care mai populează pădurile de campie se remarcă caprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Vulpes vulpes), veveriţa (Sciurus vulgaris), pârşul de ghinda (Eliomys quercinus), şoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus), chiţcanul de pădure (Sorex araneus). Mai numeroase sunt păsările: turturica (Streptopelia turtur), sturzul (Turdus philomelos), cintezoiul (Fringilla coelebs), mierla (Turdus merula), ţoiul (Sitta europaea), presura galbenă (Emberiza citrinella) şi diverse răpitoare mici de zi: şoimul rândunelelor (Falco subbuteo), eretele (Falco verpertinus), gaia roşie (Milvus milvus) şi răpitoare de noapte: cucuveaua (Athene noctua) şi în localităţi: cucuveaua pitică ( Glaucidum passerinum), ciuful de pădure (Asio otus), huhurezul mic (Strix aluco).

Se întalnescşi numeroase insecte defoliatoare ca molia verde a stejarului (Tortrix viridana), omida păroasă a stejarului (Lymantria dispar), cotarii (Geometridae), cărăbuşul de mai (Melolontha hippocastani), gândăceii de scoarţa (Ipsidae), rădaşca (Lucanus cervus), bondari, furnici, viespi, ş.a.

În zăvoaie şi în vegetaţia palustră (papură, stuf, pipirig) de pe malul apelor îşi găsesc adăpost şi hrană şobolanul de apă (Arvicola terestri), diverse specii de broaşte, diverse păsări cum sunt: pescăruşul albastru (Alcedo atthis), codobatura albă (Motacilla alba), codobatura galbenă (Motacilla flava), presura de stuf (Emberiza schoeniclus), privighetoarea de zăvoi (Luscinia luscinia). Pe cursurile mici de apă se întalneşte cleanul (Leuciscus cephallus), mreana (Barbus barbus), bibanul (Berea fluviatilis), caracuda (Carassius carassius) şi roşioara (Scarandinus erithrophthalmus). În pădure, pe lângă mamifere şi batracieni, se pot întâlni specii de reptile (şopârla, şarpe de pădure), precum şi unele specii colonizate (fazan), păsări de pasaj – sitar (Scolopax rusticola).

Prin locurile ierboase se întâlnesc adesea cârtita (Talpa europaea) şi guşterul, iar în pajişti cu umiditate mai mare şi în grădini: broasca râioasă (Bufo bufo), ariciul(Erinaceus concolor = roumanicus), şoarecele pitic (Micromys minutus), libelula şi alte insecte ale căror larve se dezvoltă într-un mediu umed.

În mărăcinişuri şi pe terenurile deschise se întânesc trăiesc câneparul (Carduelis cannabina), vrabia de camp (Passer domesticus) şi gugustiucii (Streptopelia decaocto). Ciorile (cioara neagra – Corvus corone corone) au atins un număr atât de mare în unele zone, încat au devenit un element de disconfort fonic şi de poluare cu dejectii.

În ansamblu, din punct de vedere biogeografic, teritoriul municipiului Târgovişte se încadrează în provincia dacica, iar conform clasificărilor biogeografice actuale se încadrează în regiunea continentală a Europei.

 

Resurse

Una din resursele descoperite şi exploatate, din 1880, în arealul periurban al Târgoviştei, o constituie cărbunele, la Şotânga. Este vorba de importante depozite de lignit (numit şi cărbune brun lemnos) aflate la o distanţă de 5-6 km adâncime faţă de ieşirea din abataj şi care s-au format în urma unor evenimente tectono-magmatice. Astfel, zăcământul de la Şotânga-Doiceşti-Mărgineanca aparţine depozitelor pliocene în facies continental – lacustru şi este intercalat formaţiunii daciene dintre Ialomiţa şi Prahova. Reprezintă materia primă necesară funcţionării Termocentralei electrice de la Doiceşti, iar cenuşa rezultată din ardere este folosită la producerea betonului celular autoclavizat de către societatea comercială de profil din vecinătate. Dar principala resursă naturală a subsolului Târgoviştei este, indubitabil, petrolul, exploatabil atât în zona marginal urbană cât şi în cea periurbană de la est, nord şi sud. Zăcămintele de ţiţei s-au format în zona cutelor diapire ale fosei marginale a avantfosei carpatice şi sau acumulat în era terţiară/ neozoică, epoca pliocenă. „Oleul” – cum i se zicea în vechime – este descoperit la 1850 fiind folosit, iniţial, la iluminatul Târgoviştei, pentru ca, cinci ani mai târziu, să fie organizată industria extractivă. La acel moment zona târgovişteană – prin cantitatea de petrol exploatabilă, zăcământul fiind unul foarte bogat – ocupa primul loc în ţară la extracţie.

(more…)

 

Populaţie

Evolutia de tip flux relux, de la capitală a Tării Româneşti, la de reşedinţa de judeţ istoric, apoi de raion şi iarăşi de judeţ a influenţat procesul de populare al oraşului. În Evul Mediu şi în Renastere, Târgoviştea cunoaşte o creştere relevantă a populaţiei de la 6.000 – 7.000 la 40.000 la jumătatea secolului XVIII.

După ce decade din postura de capitală, urmează o descreştere. În 1832 statisticile indicau 3.824 de indivizi – 1.966 bărbaţi şi 1.858 femei – organizaţi în 537 de familii.

În perioada de progrs economic de după Unirea de la 1859 se consemnează  o creştere, populaţia numărând  8.299 de locuitori în anul 1892, din care 6.775 români, 616 bulgari, 392 evrei, 266 maghiari, 119 germani, 53 greci, 33 italieni, 16 ruşi.

În secolul XX evoluţia populaţiei a fost următoarea:

An Nr. locuitori
1912 18.719
1930 15.784
1938 18.730
1941 21.387
1848 20.963
1956 25.032
1966 29.763
1968 31.098
1970 33.359
1975 45.315
1977 61.500
1998 100.426

In prezent populatia municipiului Targoviste este de 79610 locuitori.

 

Agricultura

Filipo Pigafetta, istoric şi arhitect militar care vizitase în jurul anului 1595 oraşul, povestea despre Târgovişte într-o scrisoare din 18 octombrie 1595 adresată lui Belizarie Vinta, cancelarul marelui duce de Toscana,  că aşezarea avea un aspect rural, de câmpie roditoare, cu dealuri, pe care se cultivau viţa-de-vie, „poame de orice fel”, se creşteau oi şi albine. Relatăriile călătorilor străini privind bogăţiile oraşului sunt accidentale şi nu pot fi considerate de strictă specialitate, datorită faptului că aceştia îndeplineau misiuni diplomatice sau religioase. Totuşi, mulţi dintre ei menţionează existenţa unor grădini cu pomi fructiferi: livada domnească, livada Mitropoliei sau „livada Vlădicăi” în care erau plantaţi meri, peri, gutui, cireşi, pruni. În sec. al XVII-lea sunt menţionate livezile orăşeneşti situate în Dealul Târgoviştei sau peste râul Ialomiţa aproape de livada domnească: Oprea şelar, Pavel cojocar, Iacşa căpitan, unchiaşul Voicu, popa Paraschiva, Bratu sin popa Radul ot Târgovişte, popa Ispas ş.a.

Cultura cerealelor şi creşterea vitelor sunt îndeletniciri practicate de orăşenii din vechime ceea ce a conferit oraşului un pronunţat caracter agrar, menţinut şi în perioada contemporană. Moşia oraşului oferea condiţiile necesare practicării acestor ocupaţii şi de aceeea orăşenii, de-a lungul timpului, s-au străduit să-şi conserve drepturile de folosinţă asupra moşiei, apărându-le în diferite procese cu unele instituţii (domnie, biserici, proprietari de pământ). Statistica din 1928 dovedeşte caracterul agrar al oraşului când se înregistrau 208 arendaşi şi proprietari, 682 cai, 352 boi, 252 de vaci, 30 de berbeci şi 1310 oi, 669 porci, 50 de bivoli. Multe gospodării erau recenzate ca având grajduri, coteţe, pătule. Expoziţiile agricole şi concursurile anuale pentru desemnarea celor mai frumoase vite, organizate de-a lungul timpului demonstrează caracterul agricol al oraşului pentru acea perioadă.

În 1968 s-a obţinut cea mai mare producţie de lapte dintre cele cinci IAS-uri din judeţ, o producţie de 2993 litri pe an. În perioada 1970-1975 în CAP şi IAS Târgovişte s-au construit un complex de sere cu o suprafaţă de 55 ha, un complex de creşterea vacilor pentru lapte (3000 de capete) şi o instalaţie de brichetat furaje cu o capacitate de 50 mii de tone.

Legumicultura a fost practicată cu precădere de către bulgarii stabiliţi în Târgovişte, în mahalaua sârbească. Cultivarea legumelor era favorizată de terenul mănos din lunca Ialomiţei şi de posibilitatea irigării culturilor cu apă din râul Ialomiţa, fiind folosind sistemul irigării cu ajutorul „roatei de distribuit apa”. Dezvoltarea acestei ocupaţii s-a făcut prin creşterea suprafeţelor cultivate şi prin practicarea acesteia de către o forţă de muncă specializată reprezentată de etnia bulgarilor stabiliţi în cartierul Matei Voievod în 1851.

Viticultura din jurul oraşului era o ocupaţie tradiţională practicată de orăşeni pentru veniturile importante pe care le aducea. Viile orăşeneşti sunt amintite începând cu secolul al XVII-lea, fiind situate pe dealurile Târgoviştei, Valea Voievozilor, Aninoasa, Valea Armenilor, Valea Saşilor. Principalii proprietari ai viilor erau: domnia, mitropolia, câteva mănăstiri (Dealul, Viforâta, Hurezi, Zlătari, Cotroceni), biserica catolică, un număr însemnat de boieri şi numeroşi orăşeni. Preţul de vânzare al unei vii era mare, datorită existenţei construcţiilor necesare întreţinerii viei şi fabricării vinului (crame, slomnuri, case din piatră boltite, unde erau adăpostite butii, tocitori, berbeniţe, curătoare etc.). Domnia şi-a dat seama de importanţa economică a zonei viticole şi de aceea a sprijinit dezvoltarea viticulturii prin reglementarea dărilor şi acordarea unor scutiri de taxe. Târgoviştea şi împrejurimile sale, au constituit un important centru viticol al Ţării Româneşti, în perioada evului mediu.

 

Despre proiect

Proiectul se încadrează în Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013 – Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului” – „Domeniul de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”- Operaţiunea: „Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi activităţilor de marketing specific”.

Contact

Primăria Municipiului Târgovişte

Adresa: Str. Revoluţiei nr. 1-3, cod poştal 130011
Telefon: +40 245 611222 ; +40 245 613928
Fax: +40 245 217951
E-mail: primarulmunicipiuluitargoviste@pmtgv.ro
Website: www.pmtgv.ro

 

 

 

 

 

 

TRAFIC

Sunteți vizitatorul nr.:     
www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro