Monumente

Centrul vechi Târgovişte

Centrulvechi_mic

Așezare:              Str. Alexandru Ioan Cuza şi împrejurimi, Târgovişte, jud. Dâmbovița

Denumire:          Centrul Vechi

Datare:                 sfârşitul secolului al XV-lea

Conform observaţiilor arheologice efectuate, zona numită azi Centrul vechi al Târgoviştei a început să fie populată spre sfârşitul secolului al XV-lea. Oraşul vremurilor anterioare se oprea pe linia Primărie – Biserica Târgului. Centrul comercial al oraşului, situat anterior în zona Căii Domneşti, se deplasează în această direcţie odată cu începerea lucrărilor la ansamblul Mitropoliei vechi a Ţării Româneşti. La mijlocul secolului XVII, ca urmare a consolidării în această zonă a centrului comercial cu întreaga pulsaţie a vieţii şi activităţii negustoreşti, se construieşte în apropiere biserica Târgului, adică a zonei comerciale. Uliţa care trecea prin faţa bisericii a devenit Uliţa Târgului, fiind principala arteră a comerţului târgoviştean până în contemporaneitate. În timp, această zonă a căpătat numele de „Târgul din Lăuntru”, nume păstrat până prin anul 1930, când a dispărut odată cu ultima generaţie care a apucat încă viu acest nume. În secolul al XIX-lea „Târgul din Lăuntru” a cunoscut o permanentă dezvoltare, negustorii înşirându-şi aici mărfurile în tot cursul săptămânii, cu excepţia duminicilor şi a celor 12 praznice de peste an. Documentele amintesc prezenţa prăvăliilor construite pe pivniţe vechi şi a negustorilor de diferite specializări: băcani, bogasieri, braşoveni, cojocari, brutari, rachieri.

Artera principală a zonei este strada Alexandru Ioan Cuza, pornind din sudul Curţii Domneşti şi mergând până în piaţa Mitropoliei. Ca zonă cu o puternică dinamică economică şi financiară, şi-a schimbat periodic fizionomia, cea mai mare parte a construcţiilor componente fiind înlocuite treptat cu altele. Majoritatea clădirilor pe care le vedem astăzi sunt construite în secolul XIX şi la începutul secolului XX, unele chiar în perioada 1930-1940.  Caracteristica urbanistic-arhitecturală de bază a axei respective o constituie lăţimea mică la stradă a frontului proprietăţii şi adâncimea mare. În faţă  se afla construcţia, care avea parter, etaj şi pivniţă, la parter găsindu-se prăvălia şi la etaj locuinţa negustorului.  În spate  se afla o construcţie de locuit care putea fi cazare pentru personal, pentru străini sau spaţii de producţie. Întrucât cele două secţiuni ale construcţiei aveau rosturi şi funcţiuni sensibil diferite, iar din punct de vedere structural şi constructiv nu alcătuiau o unitate propriu-zisă, înlocuirea fiecăreia dintre ele se putea face separat de cealaltă. Astfel se întâlnesc frecvente situaţii în care cele două componente au date de construcţie diferite. De regulă partea de la stradă, de care era legat prestigiul proprietarului şi nivelul cifrei de afaceri, se înnoise mai des, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din exemplele care se păstrează.

Importanţa acestei artere pentru viaţa localităţii este subliniată şi de faptul că, în timp de şapte decenii, a purtat pe rând şapte denumiri:

  • Str. Libertăţii – la începutul anului 1930
  • Str. Regele Carol al II-lea – după iunie 1930
  • Str. 6 Septembrie – din septembrie 1940, după instaurarea regimului antonesciano-legionar
  • Str. Regele Mihai – după actul de la 23 august 1944
  • Str. 30 Decembrie – din 1948, data proclamării republicii populare
  • Str. Eremia Grigorescu – din 1990
  • Str. Alexandru Ioan Cuza – din 1997
 

Teatrul Tony Bulandra

f-01

 

La 1 septembrie 1974 ia naştere Teatrul Popular „Tony Bulandra” la Casa de Cultură a municipiului Târgovişte cu premiera piesei Adâncimi, cu care, apoi, la Festivalul – concurs bienal I.L. Caragiale îşi adjudecă Medalia de Aur. Teatrul este continuatorul formaţiei de comedie şi dramă a Căminului cultural orăşenesc, Casa de cultură de mai târziu, al cărei debut a avut loc în toamna anului 1944 cu piesa O scrisoare pierdută a lui I.L. Caragiale şi care şi-a desfăşurat activitatea în 26 de stagiuni, regizorii săi fiind Ion Vasiliu, Alexe Marcovici şi Constantin Drăgulescu.

Într-un pătrar de veac de activitate, şi-au rostit cu talent replicile actorii locali: Maricica Dinescu, Aurel Cucu, Ion Dobrescu, Andrei Petrică, Gaby Schidu, Lucian Mucenica, Ion Matei, Preda Iamandi, Petre Bădârcea, George Coandă, George Corneanu, Paul Bănică, Mioara Petre, Victor Fellner, Doina Munteanu, Teodor Vasiliu, George Buică, Aurora Dumitrache, Alexandru Panaitescu, Nicolae Constantinescu, Vasile Ioachimencu, Magda Niţescu, George Zamfirache, Dan Cojocaru, Ovidiu Schumacher, Ileana Sărăroiu, Nicolae Milea; mulţi dintre ei au rămas pe scenă şi după 1974.

Cele mai răsunătoare succese au fost şi vor fi obţinute sub îndrumarea regizorală a lui Ion Vasiliu, cât şi a lui Mihai Dimiu.

Firesc, a urmat, datorită experienţei acumulate, cerinţelor târgoviştenilor, şi formării unui corp de actori de certă valoare interpretativă transformarea sa în teatru profesionist. Astfel, la 21 octombrie, 1996, Consiliul Local al Municipiului Târgovişte aprobă înfiinţarea teatrului profesionist municipal Tony Bulandra.

Primul director: Paul Bănică. În anii următori, sub directoratul regizorilor Mihai Constantin-McRanin şi Dan Ţopa, teatrul înregistrează progrese, fiind invitaţi să  pună  în  scenă  spectacole  iconoclaste Mihai Măniuţiu, Victor Ioan Frunză, Laurian Oniga, Alexa Visarion, Iura Lunaşu.

 

Mitropolia Târgoviştei

Mitropolia_01_01

Așezare:              Piaţa Mihai Viteazul, nr. 2, Târgovişte, jud. Dâmbovița

Denumire:          Mitropolia

Datare:                 sec. XVI, demolată în 1889, biserica reconstruită 1890-1923

Protecție:            Lista Monumentelor Istorice 2010, cod DB-II-a-A-17283

Biserica actuală este construită în stil bizantin, din cărămidă, cu pridvor deschis, susţinut de 12 coloane, fiind în formă de cruce greacă înscrisă. La întretăierea celor două braţe ale crucii se înalţă turla naosului cu 12 laturi şi 12 ferestre. Altarul are, de asemenea, o formă caracteristică, cu o absidă mare în axul longitudinal şi două abside alăturate servind de proscomidie şi diaconicon. După ample lucrări de reparaţii şi dotări ale sfântului lăcaş resfinţirea s-a făcut în 4 noiembrie 2001 de către Înaltpreasfinţitul  Mitropolit Dr. Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei.

Mitropolia Ţării Româneşti s-a mutat de la Curtea de Argeş la Târgovişte în timpul domniei lui Neagoe Basarab. Această schimbare fusese propusă de către Mitropolitul Nifon (1503-1505) lui Radu cel Mare. După sfinţirea bisericii sale de la Curtea de Argeş, în 1518 Neagoe Basarab începe zidirea lăcaşului care, deşi  neterminat, va fi sfinţit la 17 mai 1520,  de Înălţarea Domnului, care va fi şi hramul bisericii. Contemporan cu evenimentele, Gavriil Protul a descris mitropolia drept „mare şi frumoasă, cu opt turle şi tot rotunde cum se satură ochii tuturor de vederea ei”. După moartea ctitorului (1521), unul din urmaşii săi, Radu Paisie (1535-1545) o acoperă „cu plumb” şi o zugrăveşte „cu toată podoaba”, lucrările încheindu-se la 20 septembrie 1537. Se pare că Neagoe Basarab a mărit construcţia realizată de Radu cel Mare prin adăugarea pridvorului deschis pe 3 laturi şi susţinut de 12 coloane.

Ca întregul oraş, şi mitropolia suferă stricăciuni importante în timp. Dintre acestea amintim: ocuparea temporară a Târgoviştei de către turci în 1595, jaful trupelor lui Gabriel Bathory din1610-1611, evenimentele de la 1821, când trupele lui Alexandru Ipsilanti utilizează plumbul de pe acoperiş, edificiul rămânând fără posibilitatea protejării bolţilor şi picturii, ceea ce a condus la năruirea lor.

O etapă înfloritoare a aşezământului bisericesc este cea din timpul lui Matei Basarab (1632-1654), când se fac reparaţii, se consolidează incinta pe faţadele laterale, se extinde spaţiul pictat. Prestigiul Mitropoliei este întărit prin activitatea editorial-tipografică desfăşurată aici, prin mutarea tipografiei de la mănăstirea Dealu. În 1651, apare prima carte tipărită în noua locaţie „Mystirio” („Sacrament”), urmată de „Îndreptarea legii” (1652) şi „Târnosanie” (1652). Semnificativ este faptul că mitropolitul ţării, Ştefan, simte nevoia tipăririi cărţilor de slujbă în slavonă, dar cu tipicurile traduse în limba română.

Ultima mare etapă a reparării vechii mitropolii este cea din vremea lui Constantin Brâncoveanu, între 1707-1709, când mitropolitul Teodosie hotărăşte lucrări noi, dar şi zugrăvirea, pentru a doua oară la „biserica mare, cu altarul şi cu tinda cea mică”. Se reia activitatea tipografică de către mitropolitul Antim Ivireanul, care scoate de sub teascurile tipografiei târgoviştene: „Serviciul bisericesc”(1709), „Învăţătură bisericească” (1710), „Panoplia dogmatică” (1710), „Octoih” (1712), „Liturghii” (1713), „Pilde filozofeşti” (1713), „Maxime filozofice” (1713), „Capete de poruncă” (1714), „Despre oficii, clerici” (1715) etc.

Din 1842 se începe dărâmarea lăcaşului. Din complex dispar mai întâi clădirile, rămânând numai biserica şi clopotniţa de la intrare. În 1889 arhitectul Lecomte de Nouy o demolează, construind forma actuală, foarte diferită de cea iniţială. Este pictată de Belizarie, fiind sfinţită la 12 noiembrie 1933, de către primul patriarh al românilor, Miron Cristea.

În anul 1928, cu prilejul reluării lucrărilor la noul edificiu al Mitropoliei, se pune în discuţie problema înfiinţării unui muzeu. De la reprezentativul ansamblu monumental al Ţării Româneşti, demolat în 1889, rămăseseră piese de arhitectură de o mare valoare artistică. Comisiunea Monumentelor Istorice şi secretarul acesteia, târgovişteanul Virgiliu Drăghiceanu, au susţinut proiectul arhitectului N. Ghica-Budeşti, pentru înfiinţarea unui muzeu care să adăpostească patrimoniul arhitectural provenit de la vechea Mitropolie. Instituţia muzeală creată a purtat denumirea de „Muzeul Lapidar al Mitropoliei” şi a funcţionat până în 1943. Localul muzeului era situat la 30 metri nord de biserica actuală a Mitropoliei având trei încăperi.

La sfârşitul sec. XIX  s-a început amenajarea unei grădini publice în zona centrală a oraşului pe un teren ce înconjura odinioară biserica Mitropoliei. Lucrările de amenajare a acestui parc  s-au desfăşurat lent şi au fost legate de lucrările de reconstrucţie a bisericii Mitropoliei.

 

Mănăstirea Stelea

ManastireaStelea_01

Așezare:              Str. Stelea nr. 6, mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița

Denumire:          Ansamblul Mănăstirii Stelea

Datare:                 sec. XV-XVI

  •  Biserica „Învierea Domnului”: 1644-1645, pe fundaţii de sec. XVI;
  • Casa egumenească (Casa Nifon): reconstituire 1975 pe ruine sec. XV-XVII;
  • Beciul primei case egumenești: sec. XV;
  • Corp chilii latura de vest: sec. XVII; pe fundaţii de sec. XV; refaceri sec. XIX;
  • Ziduri de incintă cu urme de chilii: sec. XVII;
  • Turnul clopotniță: sec. XVI;
  • Corp de poartă: sec. XVII;

Cercetările au evidențiat mai multe etape de construcție ale acestui ansamblu. Primele construcții de zid, anterioare cu aproape un secol întemeierii mănăstirii, datează din ultimele decenii ale secolului al XV-lea și anume două beciuri dedimensiuni diferite, cu intrarea dinspre Ulița Mare, precum și – spre nord-vest – o clădire de proporții, cu o compartimentare aparte. În a doua etapă, prin al optulea deceniu al secolului al XVI-lea, au fost ridicate clădirile mănăstirii ctitorite de spătarul Stelea. Biserica acestei mănăstiri, identificată prin săpături arheologice, nu avea dimensiuni prea mari. De plan triconc, cuprindea altarul cu absida, având la exterior șapte laturi, naosul, pronaosul împărțit în două travee, înconjurat pe trei laturi de un pridvor deschis, cu stâlpi cu secțiune rotundă de zidărie de cărămidă. La nord-vest de biserică se află o clădire mare, a cărei pivniță are un perete ridicat peste cel al vechilor beciuri, dezafectate, iar spre vest un turn clopotniță, care se mai păstrează. Partea sa inferioară datează din secolul al XVI-lea, având paramentul din zidărie mixtă, cu asize de cărămidă alternând cu panouri tencuite mărginite de cărămizi dispuse vertical. Intrarea este acoperită cu o boltă semicilindrică, iar la etaj se află o cameră boltită, cu două ferestre înguste, la exterior decorația înfățișând un șir de ocnițe. camera clopotelor, aflată la partea superioară a fost construită nu mai târziu de începutul secolului al XVIII-lea.

În a treia etapă a fost construită, de către domnul Moldovei, Vasile Lupu, în 1645, ca semn al păcii încheiate cu Matei Basarab (acesta, la rândul lui, va ctitori mănăstirea Soveja, din Vrancea), actuala biserică, pe locul celei mai vechi, a spătarului. Edificiul, inspirat de modelul de la Trei Ierarhi realizează o remarcabilă îmbinare a elementelor structurale și decorative muntenești și moldovenești.

Tot atunci a fost înălțat și un corp de chilii, având trei săli cu câte patru camere dispuse simetric de ambele părți, cu prispe pe ambele laturi, aflat la nord de turn, pe locul clădirii vechi. Aceste edificii, laolaltă cu construcțiile mai vechi, au fost împrejmuite cu un zid de incintă, lucrat din bolovani de râu și cărămidă. Unele transformări și adăugiri au fost aduse ansamblului la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului următor.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale secolului al XIX-lea chiliile mănăstirii Stelea au adăpostit o școală grecească. În 1847 a existat chiar intenția de a se instala aici o Școală națională. După 1871 chiliile au servit drept cazarmă Companiei de călărași.

 

Curtea Domnească

 

20140723_171311

Așezare:         Calea Domnească nr. 181, mun. Târgovişte, jud. Dâmboviţa

Denumire:      Curtea Domnească

Datare:           sec. XIV-XVII

Curtea Domnească din Târgovişte constituie practic un ansamblu ce cuprinde nu mai puţin de 13 monumente istorice, mărturii din diferitele etape de construcţie, refaceri şi transformări constatate pe parcursul a peste şase secole.
Aceste valori de patrimoniu, succint enumerate mai jos, sunt în totalitate protejate ca monumente de importanţă naţională (categoria A):

  • Ruinele casei domneşti a lui Vlad Dracul (cca. 1440, pe fundaţii mai vechi, din 1397-1400; cod DB-II-m-A-17237.01)
  • Ruinele bisericii paraclis (cca. 1415; cod DB-II-m-A-17237.02)
  • Turnul Chindiei (prima jum. a sec. al XV-lea, transf. sec. al XIX-lea; cod DB-II-m-A-17237.02)
  • Ruinele zidurilor de incintă cu turnuri (sec. al XV-lea; cod DB-II-m-A-17237.04)
  •  Biserica „Sf. Vineri” – Domnească (prima jum. a sec. al XV-lea; cod DB-II-m-A-17237.05)
  • Ruinele palatului domnesc al lui Petru Cercel (1583-1585, transf. sec. al XVII-lea; cod DB-II-m-A-17237.06)
  • Biserica domnească „Adormirea Maicii Domnului” (1583-1585; cod DB-II-m-A-17237.07)
  • Ziduri de incintă cu porţi (1583; cod DB-II-m-A-17237.08)
  •  Casa Doamnei Bălaşa – Bolniţa (1656, pe fundaţii din prim jum. a sec. al XV-lea; cod DB-II-m-A-17237.09)
  • Ruinele foişorului brâncovenesc (1693; cod DB-II-m-A-17237.10)
  • Ruinele băii domneşti (sec. al XVII-lea; cod DB-II-m-A-17237.11)
  • Turnul porţii cu corp de gardă (sec. al XVII-lea; cod DB-II-m-A-17237.12)
  • Ruinele casei Dionisie Lupu (1803; DB-II-m-A-17237.13)

Începuturile Curţii domneşti de la Târgovişte şi stabilirea aici a capitalei Ţării Româneşti, după Câmpulung şi Curtea de Argeş, nu sunt încă cunoscute cu exactitate, neexistând date suficiente pentru o datare precisă. O primă mărturie în acest sens este cea a lui Johan Schiltberger, nobil bavarez căzut prizonier după înfrângerea cruciaţilor în lupta cu turcii de la Nicopole (1396), care, în a sa Reisenbuch (apărută în jurul anului 1460 la Augsburg) şi în care sunt povestite peregrinările sale dintre 1394 şi 1427 prin ţările Asiei (a ajuns în India, Peninsula Arabică, Egipt, Abisinia, Caucaz şi chiar în Siberia), consemna faptul că în anul 1394 (cel al bătăliei de la Rovine) a vizitat şi Ţara Românească: „Am fost şi în Valahia şi în cele două capitale ale sale. Una este numită Agrich (Argeş), cealaltă Türckisch (Târgovişte).”

Menţiunea lui Schiltberger e întărită şi de două menţiuni documentare interne, şi anume două privilegii datate 1403 şi 1409, ale căror clauze prevedeau că domnul are întâietate în a-şi alege mărfurile aduse aici de negustorii lioveni pentru nevoile casei sale din Târgovişte. Aşadar, încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea, din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, exista aici, în partea de nord-est a oraşului, o casă domnească (acest lucru a fost confirmat şi de cercetările arheologice întreprinse aici între 1961 şi 1986). Domnul va fi cântărit, desigur, bine atât avantajele strategice ale aşezării, cât şi pe cele economice, oraşul găsindu-se cam la jumătatea însemnatului drum comercial care lega Transilvania cu porturile dunărene, veniturile vămilor numărându-se printre cele mai însemnate ale domniei, după cum sugerează şi cele două documente amintite.

Apare probabil ca Târgoviştea să fi devenit capitală odată cu stabilirea aici a reşedinţei lui Mihai I (care o şi numeşte „oraşul domniei mele”), fiul şi asociatul la domnie a lui Mircea cel Bătrân. Faptul că mai târziu, între 1418 şi 1448, mai toate documentele de cancelarie sunt emise de la Târgovişte ne oferă o dată certă a statornicirii aici a capitalei Ţării Româneşti.

Aşadar, într-o primă etapă de construcţie, aici a existat o casă domnească, refăcută de Mihai I, clădire ce constituia nucleul primului complex de monumente, care mai includea biserica-paraclis (cca. 1415, înfăţişând aceeaşi tehnică constructivă ca la biserica mănăstirii Cotmeana) şi unele anexe, înconjurate de o curtină şi de palisade.

O a doua etapă notabilă în evoluţia ansamblului poate fi stabilită, cu aproximaţie, la mijlocul veacului al XV-lea, când peste pridvorul paraclisului a fost ridicat Turnul Chindiei (probabil în vremea lui Vlad Ţepeş), noile construcţii incluzând o a doua casă domnească, o nouă curtină, un turn construit în colţul nordic al incintei şi, în afară, un mare şanţ de apărare. În data de 17 noiembrie 1476, aşadar în timpul celei de a doua domnii a lui Vlad Ţepeş (noiembrie-decembrie 1476), este menţionat un oarecare Cristian pârcălab, care cere braşovenilor doi meşteri şi şase calfe pentru a ridica o casă în Târgovişte (in Tergawistia mittet edificare domum). În cadrul aceleiaşi etape, către sfârşitul veacului amintit, ansamblul va fi extins pe latura sudică prin construirea unui zid cu o lungime de aproximativ 20m, în capătul căruia a fost ridicat un turn.

Secolul al XVI-lea a însemnat o epocă de avânt în dezvoltarea oraşului, importanţa Târgoviştei crescând simţitor. Aşezarea din jurul Curţii domneşti şi-a extins treptat aria. Din această perioadă ne-au rămas monumente de artă şi arhitectură remarcabile cum sunt mănăstirea Dealu (superb edificiu vădind, prin elevaţie şi decoraţia sculptată, influenţe bizantine dar mai ales armeano-georgiene, ctitorie din 1501 a lui Radu cel Mare şi care avea să influenţeze şi mult mai cunoscuta biserică a Mănăstirii Argeşului din vremea lui Neagoe Basarab) şi mitropolia Târgoviştei (construcţie monumentală, astăzi reconstruită, îmbinând deopotrivă, la fel ca la mănăstirea Snagovului, elemente de stil athonite şi constantinopolitane, la desăvârşirea căreia au pus umărul cei doi domni amintiţi mai sus, alături de Radu Paisie care a împodobit-o cu minunate fresce la 1537). Pe plan cultural, probabil cea mai însemnată realizare a fost apariţia, între 1508 şi 1512 a primei tipografii din Ţara Românească, înfiinţată de călugărul Macarie care a tipărit aici un Liturghier, un Octoih și un Tetraevanghel, a cărui muncă avea să fie continuată strălucit, pe parcursul aceluiași veac, de ucenicul său, Dimitrie Liubavici, la Mitropolie (1544-1547) apoi de diaconul Coresi (1558), dar și mai târziu, până în vremea lui Antim Ivireanul (1709-1715).

Din această perioadă însemnări sumare despre aspectul curţii târgoviştene ne-au lăsat padovanul Francesco della Valle, care vizitase capitala la 1532, şi Pierre Lescalopier, care în 1574 va trece şi prin Târgovişte.

La începutul secolului a fost construită biserica domnească mică, plasată îniţial în afara zidului, astăzi în extremitatea vestică a ansamblului. Ctitorită, după tradiţie, de o anume doamnă Sultana, biserica cu hramul Cuvioasei Paraschiva (Sf. Vineri) păstrează, pe faţada sudică, o inscripţie slavonă din data de 13 iulie 1517, care-i pomeneşte drept ctitori pe Manea Cluceru şi pe soţia sa, Vlădaia. Decoraţia lintelului ce încadrează inscripţia poartă amprenta goticului transilvănean, fiind probabil executată de meşteri pietrari sibieni, aduşi aici de Neagoe Basarab. Mai târziu, la mijlocul veacului următor, doamna Bălaşa, soţia lui Constantin Şerban Cârnul (1654-1658, ctitor al catedralei patriarhale de la Bucureşti) va adăuga bisericii un pridvor deschis, modificându-i proporţiile armonioase. În veacurile ce vor urma biserica va fi şi mai mult transformată (1750, după cutremurul din 1802, apoi radical la 1850), iar din vechea pictură s-a păstrat doar un fragment, în naos. Biserica adăposteşte mai multe pietre funerare, printre care şi cea a doamnei Bălaşa frumos decorată cu capete de îngeri, elemente vegetale şi cu stema ţării.

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea se înregistrează o a treia fază de construcţie, cea mai importantă de până acum. În scurtul răstimp al domniei sale (1583-1585), Petru Cercel, domn rafinat şi cult, cel care cunoscuse îndeaproape lumea Renaşterii italiene şi franceze, a dat curţii domneşti o nouă înfăţişare, pe care ne-o dezvăluie relatările lui Jaques Bongars şi cele ale lui Franco Sivori (secretarul şi omul de încredere al domnului). Petru Cercel a ridicat aici „un palat mic, dar frumos şi măreţ” (Bongard), cu „frumoase şi nobile odăi” (Sivori), alături a construit Biserica mare domnească, iar de jur împrejur a modificat traseul zidurilor de incintă, edificând totodată şi un turn de acces.

Către sfârşitul secolului curtea domnească este ocupată şi apoi incendiată de turci în timpul luptelor cu Mihai Viteazul (toamna anului 1595). Distrugerile vor continua şi la începutul veacului următor, la 1611, când principele ardelean Gabriel Báthory, trecut cu oastea prin pasul Branului, l-a surprins la Târgovişte pe domnul ţării, Radu Şerban, înlăturându-l de la domnie („Iar Batâr Gabăr s-au tăbărât la scaunul Târgoviştii, şăzând aicea în ţară 3 luni, dând voie oştilor de au prădat ţara şi toate mănăstirile, cât n-au rămas nimic în ţară. Nici altă dată n-au mai fost aicea în ţară răutate şi jaf ca atuncea.”)

Capitala s-a refăcut însă relativ repede, curtea domnească cunoscând o nouă înflorire în vremea lui Matei Basarab (1633-1654). Domnul s-a îngrijit mai întâi de întărirea şi extinderea fortificaţiilor oraşului săpând şi înălţând şanţul şi valul de apărare care se văd şi astăzi, fapt consemnat în cronici „Şi s-au îndemnat Matei Vodă de au făcut cetatea din Târgovişte de iznoavă, leatul 7153 (1654)”. În acelaşi an, la Târgovişte fusese zidită biserica Stelea, ctitorie a domnului Moldovei, Vasile Lupu, ca semn al împăcării acestuia cu domnul muntean (la rândul său, acesta ctitorise în Vrancea mănăstirea Soveja).

Cât priveşte ansamblul curţii domneşti, această a patra etapă de construcţie a însemnat refacerea şi amplificarea caselor domneşti, dublarea zidului de incintă şi construcţia băii turceşti, splendoarea curţii fiind remarcată de călători străini, precum Paul de Alep.

Imediat după moartea lui Matei Basarab, oraşul a fost jefuit în timpul revoltei seimenilor, iar mai apoi de turci şi tătari, odată cu instalarea în scaunul ţării a lui Mihail Radu Mihnea. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, domnii munteni rezidau la Bucureşti, deoarece, la 1660, domnul Gheorghe Ghica este nevoit să distrugă, din ordinul Porţii, curtea domnească, iar Târgoviştea va rămâne părăsită căci, după cum spune cronica, „mai sub munte fiind, turcii se temeau de hainie”.

A cincea etapă în existenţa Curţii domneşti este consemnată la sfârşitul veacului al XVII-lea, odată cu reconstrucţia din timpul lui Constantin Brâncoveanu, care primise acceptul Porţii de a locui şi aici. Constantin Brâncoveanu va reface complexul în cel de al patrulea an al domniei sale, numindu-l ispravnic al lucrării pe unchiul lui, Mihai Cantacuzino. Palatul a fost terminat în 1695, iar în toamna anului 1699 – „la culesul viilor” – a fost isprăvită şi refacerea bisericii domneşti. Din iniţiativa aceluiaşi domn au fost reparate clopotniţa şi paraclisul, a fost ridicat un grajd, o casă a şurlarilor, iar în 1701 se construieşte în afara zidurilor o casă pentru iazagiu şi una pentru doftor. În 1702 şi 1714 vor vizita capitala epigrafistul englez Edmond Chishull şi respectiv La Motraye, care au lasat o scurtă descriere a complexului. O dată cu moartea lui Constantin Brâncoveanu curtea va fi iarăşi părăsită.

După această perioadă curtea de la Târgovişte a intrat într-un lung proces de decădere. Biserica domnească a fost reparată în 1734, dar a ars în timpul războiului turco-austriac din 1736-1739. La un cutremur ulterior s-au surpat turla şi pridvorul. Unele refaceri vor fi efectuate şi în vremea lui Grigore al II-lea Ghica (aprilie 1748 – august 1752) care se vor dovedi însă efemere deoarece în 1785 bolţile au căzut. La data la care ocupa functia de mare vistier, în prima domnie a lui Mihail Şuţu (martie 1791 – ianuarie 1793), Enăchiţă Văcărescu l-a convins pe acesta să repare biserica domnească. În urma cutremurului din 1803 şi a incendiului din acelaşi an, fosta curte domnească devine o ruină. La biserica Sf. Vineri se efectuează reparaţii de către mitropolitul Dionisie Lupu, care o şi transforma cu această ocazie în metoh al mănăstirii Dealu. În 1850 paharnicul Niculaie Brătescu a înălţat zidurile acesteia cu un metru, construind un nou pridvor cu clopotniţă din lemn, aceasta din urmă desfiinţată ulterior. La jumătatea secolului al XIX-lea a fost restaurat Turnul Chindiei, schimbându-se aspectul original, cel pe care îl surprinsese Michel Bouquet la 1840 în câteva desene ale curţii domneşti. Către sfârşitul aceluiaşi secol, peste ruinele complexului vor fi ridicate construcţii noi, alterându-se astfel vechile structuri.

După înfiinţarea Comisiunii Monumentelor Istorice în 1892 se restaurează biserica domnească în intervalul 1907-1910, sub coordonarea lui N. Ghica-Budeşti, lucrări care nu au ţinut însă cont de aspectul iniţial, modificându-se turlele, faţadele şi acoperişul. Ultimele acţiuni de restaurare au avut loc în 1961, din iniţiativa Direcţiei Monumentelor Istorice, dată după care singurele acţiuni întreprinse au constat în sondaje arheologice şi lucrări de întreţinere şi amenajare a spaţiului.

 

Despre proiect

Proiectul se încadrează în Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013 – Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului” – „Domeniul de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”- Operaţiunea: „Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi activităţilor de marketing specific”.

Contact

Primăria Municipiului Târgovişte

Adresa: Str. Revoluţiei nr. 1-3, cod poştal 130011
Telefon: +40 245 611222 ; +40 245 613928
Fax: +40 245 217951
E-mail: primarulmunicipiuluitargoviste@pmtgv.ro
Website: www.pmtgv.ro

 

 

 

 

 

 

TRAFIC

Sunteți vizitatorul nr.:     
www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro