Istorie

De la atestarea sa documentară la finele secolului XIV, Târgoviştea a cunoscut în sistem flux-reflux o evoluţie marcată de câteva statuturi: de capitală a Tării Româneşti, de reşedinţa de judeţ istoric, de raion şi iarăşi de judeţ. Fiecare din aceste statuturi au implicat o dezvoltare sau o involuţie economică, socială şi culturală, precum şi o extindere sau o restrângere a spaţiului său administrativ.

Descoperirile arheologice din zona Suseni, precum şi cele din alte părţi ale oraşului, au dovedit existenţa unei aşezări care, în condiţiile prielnice de dezvoltare de la începutul veacului al XIV-lea, a cunoscut o extindere spre sud şi a înglobat locuirea dezvoltată aici. În zona de contact dintre drumul ce urma valea Ialomiţei şi drumul Câmpulungului s-a înfiripat primul târg permanent, menţionat mai târziu cu numele de Târgul de Sus sau Suseni. În condiţii favorabile, aşezarea rurală s-a transformat în „târg de vale”, realitate reflectată de numele oraşului. Beneficiind şi de contribuţia economică a coloniştilor saşi stabiliţi aici, aşezarea a atins la mijlocul secolului al XIV-lea un stadiu incipient urban, cu o producţie curentă şi o piaţă permanentă la care participau numeroase sate de pe văile Ialomiţei şi Dâmboviţei sau din apropiere, aflate într-un proces de creştere demografică.

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, se conturează caracterul urban al Târgoviştei. O dovedesc urmele de locuinţe descoperite, între care o casă spaţioasă de lemn cu pivniţă, cu o sobă de cahle decorată cu discuri ornamentale, distrusă de un incendiu pentru a cărui datare s-a ţinut seama de cei patru ducaţi de argint emişi de Mircea cel Bătrân în prima parte a domniei (1386-1394), găsiţi în interior. La sfârşitul secolului, aşezarea atinsese stadiul vieţii orăşeneşti, aflându-se într-o continuă dezvoltare. Cruciatul german Johan Schiltberger aminteşte oraşul în însemnările trecerii sale din 1396, considerându-l una din cele două capitale ale ţării şi realizând astfel prima atestare documentară a localităţii.

Gradul de dezvoltare urbană a Târgoviştei, la sfârşitul secolului al XIV-lea şi la începutul secolului al XV-lea, este dovedit de numeroase vestigii arheologice. Aşezarea ocupa o suprafaţă destul de mare, întinzându-se pe mai mult de 1,5 km în lungul principalei căi de circulaţie, paralelă cu cursul Ialomiţei. Râul alimenta şi Iazul Morilor, lucrare amplă realizată în apropierea Curţii Domneşti. Arterele principale erau Uliţa Mare, Calea Domnească de mai târziu, care se continua spre nord cu drumul ce urma valea Ialomiţei iar spre sud cu calea ce ducea spre Târgşor, Gherghiţa, Buzău şi Brăila sau spre sudul ţării, către Bucureşti şi Giurgiu. Din această cale se ramifica o alta, continuată de drumul care se îndrepta spre Câmpulung. Aşezarea avea în această fază o structură liniară bipolară, cei doi poli corespunzând Târgului de Sus (Suseni) şi Târgului de Jos.

Evoluţia de început a Târgoviştei a fost influenţată de acelaşi proces de urbanizare ca şi în Transilvania, deci european. La finele epocii renascentiste erau cunoscute, şi documentele de cancelarie de la curtea domnească le confirmă, pricipalele căi de acces care afluiau şi se intersectau la Târgovişte: „Drumul ce mare” – dinspre Câmpulung Muscel, „Drumul ce-i zic al plaiului” sau „Calea mare” – pe valea  Ialomiţei, „Drumul mocanilor” – dinspre Transilvania pe valea Dâmboviţei spre sudul judeţului, „Drumul lui Basarab Vodă”, „Drumul buţilor”, „Drumul porcului”, „Drumul sării” sau „Cel vechi” – pe care se exporta de către domnie sarea spre Imperiul Otoman.

În ciuda mai multor dezastre (cutremurele din 1411,1473,1484, epidemia din 1456 şi distrugerile cauzate de intervenţiile armate din 1442, 1462 şi 1476), oraşul se extinde prin apariţia cartierelor din zona Curţii Domneşti, rezultate în urma creşterii demografice. Se conturează o structură urbană nouă, reliefată de trama stradală ale cărei artere principale sunt Uliţa Mare şi Drumul Câmpulungului, completate cu uliţele Târgului, Bărăţiei şi Stelea Veche.

În primul sfert al secolului al XVII-lea, o serie de toponime ne oferă informaţii noi despre împărţirea administrativă a oraşului. Din 1616 aflăm ştiri despre cele două pieţe: Bazarul de Sus, situat la nord de Curtea Domnească şi numit sugestiv „Suseni”, şi Bazarul de Jos. Pe măsură ce numărul documentelor a crescut, ni se dezvăluie informaţii despre mahalalele oraşului, structurate în jurul bisericilor Stelea, Sfântul Ionică, Geartoglu, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Voievozi, Stolnicul, Stelea Veche, Biserica Roşie etc. În izvoarele din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi din cel următor apar şi numele unor uliţe: Târgului, Bărăţiei, Câmpulungului, Vărnicerilor, Tabacilor şi Măcelarilor.

Dupa 1714, când capitala Tării Româneşti se stabileşte definitiv la Bucureşti, urmează o perioadă de decădere a Târgoviştei, restrângându-şi arealul urban. O schimbare în bine se arată odată cu împărţirea teritorial-administrativă din 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza, când i se consolidează postura de reşedintă de judeţ, producându-se un constant progres economic, social şi cultural. Oraşul îşi extinde orizontul urban până peste Şantul Cetăţii şi până la nou intrata în funcţiune cale ferată – Titu-Targovişte (cf. hărţilor realizate de Carol Pop de Szathmari în1863 şi D.P. Condruţeanu în1886).

În secolul XVII-lea oraşul cuprindea un spaţiu mai restrâns de forma unui triunghi isoscel cu baza situată spre Ialomiţa, iar celelalte două laturi erau marcate de căile de legătură dintre principalele drumuri care înconjurau oraşul. Spre sud-vest, o latură urma Calea Câmpulungului care continua cu actuala stradă Nicu Filipescu spre Bucureşti. Latura dinspre nord-vest era formată de actualele străzi Bărăţie, Maior Brezişeanu, Liniştii, ieşind pe actuala stradă col. Dumitru Băltăreţu, spre Giurgiu sau Slatina. Oraşul era străbătut de Uliţa Mare, adevărat ax spre care se îndreptau toate celelalte uliţe. La sfârşitul secolului al XVII-lea în aria oraşului au fost incluse satele Sârbi, Călugăreni şi Ulmi. Harta austriacă din 1791 şi Catagrafia de la 1810 menţionează includerea în aria oraşului a „Mahalalei peste Gârlă” (Valea Voievozilor). Perioada 1831-1844 marchează o creştere a ariei oraşului construindu-se case (180) în afara şanţului cetăţii, nerespectându-se limita de 200 de stânjeni. Jurnalul întocmit în 1844 de Ioan Rădulescu preciza că limita oraşului urma traseul Şanţul Cetăţii şi consemnau unele puncte de reper: cişmeaua Târgului de Afară (unde urma a fi instalată barieră), hanul medelniceresei Elena Ciocârlănoaia (cu bariera instalată la gura Şanţului). În continuare traseul urma Şanţul până la Poarta Sârbilor a „cetăţii” în Uliţa Mare, unde, de asemenea, urma a fi instalată bariera, iar de acolo, pe acelaşi şanţ, până în spatele morii de zid a Mitropoliei. Limita estică o constituie Iazul Morilor şi râul Ialomiţa, unde erau insalate două bariere: la podul Pavel Bănică şi podul Mihai Vodă. Prin acelaşi jurnal din 1844 se interziceau construcţiile pe distanţa de 200 stânjeni (islazul oraşului) de la hotarul oraşului. Această realitate va fi schimbată de un nou jurnal din 7 iunie 1845 când perimetrul oraşului va fi extins în afara Şanţului, iar cei 200 de stânjeni vor fi măsuraţi de la ultima casă. La 1848, pitarul Ioan Preditici a întocmit un plan sumar al oraşului, după care, la 8 februarie 1855, Ioan Jipa a întocmit un nou plan la solicitarea autorităţilor militare austriece de ocupaţie. Conform planului din 1855, oraşul avea nouă mahalale, patru sectoare, 1059 de clădiri dispuse pe 40 străzi şi 4 ulicioare. Noi planuri ale oraşului au fost ridicate în 1856 de inginerul hotarnic Gheorghe Cateluza şi Ioan Siminogeanu, încercându-se numerotarea caselor şi confecţionarea unor tăbliţe cu numele străzilor; aceste planuri nu au corespuns exigenţelor cerute. Recesământul clădirilor din 1859, făcut la solicitarea Ministerului de Interne, înregistra un număr de 1251 clădiri, iar oraşul era împărţit în 11 mahalale. Problema întocmirii unui plan concret şi a delimitării hotarelor oraşului este reluată în 1865 când se cerea arhitectului oraşului să se întocmească un plan detaliat pentru sistematizarea oraşului şi alinierea străzilor.

În preajma Primului Război Mondial oraşul avea o populaţie de 13.292 de locuitori, o suprafaţă de 900 de ha, lungimea străzilor se ridica la 38 de km, 69 de străzi, bulevarde şi fundături, cu lungimi între 4,72 km (Calea Domnească) şi 56 m (strada Piscului). Principala arteră era considerată strada care pornea din Calea Domnească, din dreptul fostelor clădiri ale Tribunalului şi Prefecturii, şi mergea până în piaţa Mitropoliei (actuala stradă Alexandru Ioan Cuza) – ani de zile aici palpitând viaţa urbei şi tot ce avea ea semnificativ, între primii ani ai perioadei interbelice şi până prin 1950 a avut o înfăţişare deosebită, specifică târgurilor de provincie din Vechiul Regat, cu imobile aproape uniforme, cu spaţii comerciale la parter, etajele fiind folosite ca spaţii de locuit, cu puţine excepţii.

În urma împărţirii administrativ –teritoriale din anii 1950  şi 1952, după model sovietic, Târgoviştea înregistrează un recul, devenind reşedinţa raionului cu acelaşi nume şi oras de subordonare raională. În februarie 1968, renuntându-se la regiuni şi raioane, se revine la împărţirea-teritorial administrativă în judeţe, municipii, oraşe şi comune. Târgoviştea este ridicată la rang de municipiu şi devine resedinţa judeţului Dâmboviţa.

Următoarele două decenii are loc o puternică şi multivalenta dezvolatare economică, socială şi culturală. Administrativ municipiul îşi extinde arealitatea (spaţiul metropolitan), incluzând comunele suburbane Aninoasa, Răzvad şi Şotânga.

În 1995, oraşul Târgovişte avea o suprafaţă totală de 4.681 ha, 32.342 locuinţe iar lungimea străzilor ajunsese la 108 km, din care 98 km modernizate; reţeaua de canalizare era de 78,1 km, conducta de gaze avea o lungime de 93,2 km, iar populaţia număra 99.677 locuitori. Pentru elaborarea planului urbanistic general al oraşului a fost întocmit un studiu de urbanism istoric, iar din 1997 unele străzi au reprimit vechiul nume, purtat în perioada interbelică.

Oraşe înfrăţite

Kazanlak (Bulgaria), Târgovişte (Bulgaria), Trakai (Lituania), Orvault (Franţa), Corbetta (Italia), Santarem (Portugalia), Vellinge (Suedia), Miami (Statele Unite ale Americii), Castellon de la Plana (Spania).

Străzi din epoca modernă

În 1855, la solicitarea autorităţilor militare austriece de ocupaţie, arhitectul Ioan Jipa a efectuat prima operaţiune de delimitare a străzilor, de acordare de denumiri, de numerotare a caselor de împărţire a oraşului pe mahalale (Târgului, Sf. Vineri, Stolnicul, Stelea, Lemnului, Sf. Nicolae, Sf. Arhangheli, Mitropolia, Tabaci) şi sectoare numite culori (roşu, galben, verde şi albastru). Sunt menţionate şi barierele de la ieşirea din oraş: Sârbilor, Câmpulung, Ciocârlan, Mihai-Vodă. De asemenea, sunt menţionate toate străzile numite uliţe şi ulicioare. Pe lângă uliţele cunoscute din vechime, sunt nominalizate Cavafilor, Cojocarilor sau Mătăsarilor, ca urmare a mutării în interiorul oraşului a Tîrgului de Săptămână (1847). Alte uliţe îşi luaseră denumirea după numele unor familii însemnate care locuiau pe ele: Creţulescu, Farmac, Cătunarilor, Ciocârlan, Chirculescu, Fusea. Sunt menţionate şi noile străzi de la Bariera Sârbilor unde se stabiliseră, în 1851, cele 60 de familii de bulgari, venite de la Băleni. În total, oraşul avea 1.059 de clădiri dispuse pe 40 de străzi şi patru ulicioare.

În 1879 s-a trecut la o nouă numerotare a străzilor şi la schimbarea numelor unor străzi sau la denumirea străzilor nou apărute: Vasile Cârlova, I.H. Rădulescu, Fonderia, Poet Gr. Alexandrescu, Vestei şi Calea Domnească, Strada Mare şi Calea Bucureşti. Conform planului D.P. Condurăţeanu (1886) oraşul avea cinci străzi principale cu o lungime totală de 6 km: Ploieşti, Bucureşti, Mare, Curtea Domnească, Matei Basarab şi alte străzi secundare: Cârlova, Libertăţii, Ciocârlan, Heliade, Clemenţei, Progresul, Fonderia, Vestei, Labirintului, Seimenilor, Mihai Vodă, Stelea Veche, Bravilor, Industria (sau Arastaua cizmarilor), Cătuneni, Golescu, Strada Nouă, Fructelor, Câmpulung (Oborul Vechi), Bateriilor, Brâncoveanu, Primăriei.

În 1885 construirea liniei ferate Titu-Târgovişte a pus problema legării gării feroviare cu centrul oraşului printr-o arteră de comunicaţie modernă, realizată în 1897, denumită Bulevardul Carol I. O nouă operaţiune de delimitare a străzilor oraşului a avut loc în 1897. Consiliul Comunal, a aprobat lista numelor celor 65 artere de comunicaţie: străzi, stradele, fundătura Braşovului şi Bulevardul, Piaţa Sf. Gheorghe cu regim de stradă. Strada Calea Domnească, a rămas cu această denumire, iar în memoria a doi iluştri oameni politici, I.C. Brătianu şi C.A. Rosetti, s-au denumit două străzi târgoviştene.

În 1909 oraşul avea 65 de străzi cu o lungime de 20,725 km. Cu ocazia efectuării recensământului general al populaţiei (1912) se efectuează o revizuire a traseelor străzilor şi a numelui acestora. Oraşul avea 10 suburbii: Sf. Voievozi, Sf. Dumitru, Lemnului, Tabaci, Mitropolie, Sf. Atanasiu, Stolnicul, Stelea, Târgului şi Sârbi. Numărul total al străzilor era de 69, cea mai lungă arteră era Calea Domnească de 4,72 km. Reţeaua stradală a oraşului şi noile denumiri apar în noul plan al oraşului, întocmit în 1913, de inginerul St. Septville.

Străzile oraşului în perioada interbelică

S-au luat măsuri de fluidizare a circulaţiei prin efectuarea unor legături între străzile Poet Gr. Alexandrescu, dr. Marinoiu şi Câmpulung, prin efectuarea unor prelungiri. Situaţia este asemănătoare şi în cazul străzii Cetăţii, prelungită până la strada Băltăreţu sau Liniştei, prelungită până la Poet Gr. Alexandrescu şi D. Băltăreţu. După război, s-au schimbat unele denumiri de străzi, mai multe străzi au primit nume de eroi: Ciocârlan cu D. Băltăreţu, Vestei cu Mr. E. Brezişeanu, Fructelor cu locotenent Pârvan Popescu, str. Nouă cu Mr. Coravu, str. Curcubeu cu Plt. Diţescu Stan, Cătuneni cu Nicu Filipescu, Tabaci cu col. Dr. Marinoiu, Labirint cu Mr. Alexandrescu, Pompieri cu dr. Marcoci, Salcâmilor cu Sublt. Cosma, Biserica Albă cu Cpt. Constantin I. Constantinescu. Străzile Calea Domnească, C.A. Rosetti, I.C. Brătianu şi Bulevardul Regele Carol I au fost pavate cu piatră cubică.

Uliţe medievale din sec. XVII

Sunt menţionate: Uliţa Mare, Calea Câmpulungului, Uliţa Târgului, Uliţa către Mitropolie, Uliţa Buzeştilor, Uliţa cea Veche, Uliţa Bărăţiei, Uliţa Gorgota, Uliţa Târgului din Afară, Uliţa Mahalalei Creţulescu, Drumul Oborului, Uliţa Sasului, Uliţa Braşovului, Uliţa Stelii.

 

Despre proiect

Proiectul se încadrează în Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013 – Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului” – „Domeniul de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”- Operaţiunea: „Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi activităţilor de marketing specific”.

Contact

Primăria Municipiului Târgovişte

Adresa: Str. Revoluţiei nr. 1-3, cod poştal 130011
Telefon: +40 245 611222 ; +40 245 613928
Fax: +40 245 217951
E-mail: primarulmunicipiuluitargoviste@pmtgv.ro
Website: www.pmtgv.ro

 

 

 

 

 

 

TRAFIC

Sunteți vizitatorul nr.:     
www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro